Am obosit.... Sa ma cert, sa zambesc, sa ma trezesc la 7 in fiecare dimineata... cateodata mai devreme.... si cand incep eu sa ma plang asa, de cat de grea si naspa e viata mea vie realitatea si: Jap, jap! imi da 2 peste bot si imi arata ca ma plang degeaba. Ca exista oameni pe lumea asta care au probleme muuult mai mari ca ale mele, si oamenii astia nu sunt undeva departe. Nu! Ei se numara printre prietenii mei apropiati.
O draga prietena de-a mea doar ce a aflat ca sufera de preeclamsie. Stiu, suna sec si medical dar boala asta te pune sa alegi intre viata ta si viata copilului tau nenascut, un copil cat se poate de viu si prezent in viata ta, care isi misca frenetic mainile mici si piciorusele la fel de mici la tine in burta. Si din cand in cand te loveste, iti aminteste ca desi are mai putin de 1 kg, e acolo, traieste, creste, se dezvolta, are potentialul de a deveni un mare avocat sau doctor sau... ceva. Si atunci nu iti doresti decat sa fie bine, mai presus de tine si de viata ta.
Asa ca viata mea e usoara si frumoasa, eu pot sa ma bucur in fiecare zi de copilul meu, pot sa o aud vorbind cu jucariile si pot sa visez la ceea ce poate ea deveni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu