...

Avand in vedere ca ieri am expediat copilul la socri nu prea mai am ce sa va povestesc despre ea. Doar ca a fost mega fericita cand a ajuns acasa. Dupa ce a sunat la usa si i-am deschis se citea bucuria in ochii ei. Bucuria ca ma vede in sfarsit, ca sunt acolo, ca n-am disparut undeva si am uitat sa ma intorc. Ma ia cu tremuratul ori de cate ori imi dau seama ca exista cineva pe lumea asta care poate sa ma iubeasca atat de mult neconditionat. Azi noapte s-a trezit, s-a dat jos din pat si a deschis usa la dormitor. Toate astea in timp ce eu dormeam linistita in pat. M-am speriat rau. M-am speriat ca poate sa i se intample ceva in timp ce eu dorm, in timp ce eu sunt cu gandurile aiurea, sau cu ochii in alta parte. Mi-am dat seama ca nu pot sa o supraveghez non stop, e imposibil. Si m-am speriat. Apoi mi-am adus aminte ca instinctul mi-a zis sa o invat sa isi poarte de grija. Sa se fereasca singura de lucrurile care ar putea sa ii dauneze. Sa nu se duca la caini straini pe strada. De oameni straini a invatat-o instinctul ei sa se fereasca. Sa nu se catere pe undeva de unde nu mai poate cobori. Sa nu plece de langa mine unde nu ma poate vedea. Si mi-am dat seama ca sunt norocoasa. Ca sufletul meu sta la locul lui cand plecam la plimbare. Poate ca din afara pare ca e prea lipita de mine. Eu stiu ca are un mare grad de independenta asociata cu o intelepciune pe care eu nu stiu daca o voi avea vreodata.