Attachment parenting- Bianca style

Bun. Citeam ieri dimineata la Mara, apoi  la Printesa despre attachment parenting. Despre interpretarea lor asupra modelului de educatie. Lumea contesta felul acesta de a-ti creste copilul. Se spune ca ar trebui cumva sa ii impui niste limite clare, pe care copilul sa le respecte. Apoi am vazut filmuletul asta. Si mi-am dat seama ca trebuie sa existe cumva o cale de mijloc. Eu n-am citit carti de parenting inainte sa apara Bianca. Nu le citesc nici acum, singura carte pe care am citit-o (din disperare si nesomn) a fost "Healthy Sleep Habits, Happy Child", care pe mine m-a ajutat enorm, o recomand si acum cu tarie, oricui crede ca are nevoie de ea. Dar nu despre somn e vorba acum. Ziceam ca nu am citit si nu citesc carti de parenting... Cumva, cresterea copilului meu, educatia lui, a venit instinctual. Intotdeauna am fost de parere ca stie ea ce e mai bine pt ea, am fost atenta la ceea ce imi cerea, receptiva si nu mi-a fost frica sa ii interzic, de exemplu sa manance din gunoi, sau sa guste detartrantul. In schimb am lasat-o sa se catere pe unde apuca (fi-mea intai s-a cocotat, apoi a invatat sa mearga), sa guste tot felul de chestii, sa se friga punand mana pe cuptorul aprins. Paradoxal sau nu, are 2 ani si nu am avut parte de accidente majore. Nu a picat niciodata de pe biblioteca din sufragerie (se catara cel putin o data pe zi acolo), nu si-a rupt mana sau piciorul niciodata, nu s-a intoxicat cu lichide periculoase, nici macar n-a facut vreo enteroviroza de la pietricelele din parc pe care le gusta cu placere ori de cate ori avea ocazia. Cumva, cand facea un lucru periculos, avea ea grija sa nu-si rupa gatul.
De cand s-a nascut am fost un fel de maimuta (sau cel putin asa imi zice mama si acum), adica nimeni in afara de mine nu punea mana pe copilul meu, am carat-o in brate tot timpul (ma rog, cel putin pana m-au luat grav durerile de spate, dar avea deja peste 8 kg), faceam treaba cu ea atasata. Sa suga i-am dat ori de cate ori a dorit. In schimb nu am lasat-o niciodata sa adoarma la san, nici sa ma foloseasca pe post de suzeta. I-am dat suzeta de care nu se desparte nici in ziua de azi (sufar rau pe tema asta).
Fi-mea n-a crescut dependenta de mine, socializeaza mega usor si chiar insista sa o las in pace extrem de des. Eu zic ca am facut bine. Nu stiu parerea altora, nici nu m-a interesat vreodata, ideea de baza a postului asta e ca e bun si attachment parenting-ul dar, cu niste limite. Nu o bat, nu o pedepsesc (singura pedeapsa pe care o aplic cu spor e ca atunci cand face o tampenie- gen sa lipeasca plastilina pe covor, e sa ii iau jucaria aia in momentul ala, i-o dau mai tarziu; asa a invatat ca ne jucam cu plastilina pe masa, acum lucram la aia cu: "Nu pictam peretii!"), incerc cu tarie sa nu tip la ea- imi si iese de cele mai multe ori.