marți, 16 aprilie 2013

Cum sa te simti inutil.

Nimic în lumea asta nu e mai nasol decât să îți vezi propriul copil suferind și să nu poți face nimic pt a-i ameliora starea. Mă simt cumva incapabilă, proastă, panicată, iarăși proastă, mă îndoiesc de fiecare decizie, de fiecare tratament prescris (hmmm, oare să îi dau panadol sau supozitorul cu paracetamol ar fi mai eficient? ). 
In caz că nu ați ghicit până acum, da, am copilul bolnav, mârâit și eu am starea descrisă mai sus. După ce, toată săptămâna trecută a urlat din cauza celor 3 canini care au decis să spargă gingia concomitent, duminică seara a făcut febră, 38,4 si a refuzat categoric să mănânce.  Bineînțeles că am pus-o pe seama dinților și mi-am văzut mai departe de treburile mele. Doar tot week-endul alergase după pisici, spusese "ieși" la vreo 3 caței apoi se mirase că nu vin după ea, și se jucase cu copiii vecinilor în țărâna de pe drum până la epuizare. Era clar doar o toană, nemâncatul ăsta. 
Seara i-am dat biberonul cu lapte și un antitermic, am culcat-o la ora obișnuită și aia a fost. De dimineață când s-a trezit ardea. 38,9. Copilul meu nu a mai făcut febră niciodată.  Am panicat. I-am dat niște panadol și am sunat doctorița.   L-am trezit pe al meu, care lucrase până spre dimineață cu: "Îmbracă-te acum că mergem la doctor cu fi-ta!" A sărit speriat, în 20 min eram la cabinet. Bineînțeles că îi trecuse febra, doctorița a constatat "războiul"din gura ei, un pic de roze în gat (de la cât a urlat probabil) și ne-a trimis acasă cu o rețetă de panadol si tantum verde.
Știți cum se agață puiul de maimuță de mama lui? Așa a stat Bianca, cu toate cele 13 kilograme ale ei, atârnată de gâtul meu toată ziua. Nici la toaletă nu am putut să merg. Nu a mâncat decât iaurt și covrigi toată ziua (și mândra mea mănâncă de rupe în general) iar seara a mai trântit o febră, 38,9. I-am dat panadol. După o ora avea 38,8. Am clacat nervos. Am sunat doctorița panicata. Noroc că femeia e cu capul pe umeri și a auzit multe mai nebune ca mine, mi-a zis să mă calmez că fac rău copilului. Probabil e roșu în gât că dinții nu dau febră așa mare. I-am dat la recomandarea doctoriței jumate de supozitor de novocalmin și șosete cu apă și oțet  In 5 minute nu mai avea nici un pic de febra. A dormit bine toată noaptea. Acum e un pic somnoroasă, nu mănâncă  dar nu a mai făcut febra. Nici nu a mai fost maimuță toată ziua (dar, e încă dimineață, are timp). Cred că ne îndreptăm spre bine.

2 comentarii: