marți, 19 ianuarie 2016

Minciuna are picioarele cat de scurte vrei tu sa le aiba.

Eram afara, intindeam rufe. Bia cu Lidia in sufragerie. La un moment dat aud trosc si Lidia urland. Intru repede sa vad daca nu cumva si-a spart capul. O vad pe Bia cum isi reia rapid locul in pozitia in care o lasasem cu un zampet maaare pana la urechi pe fata. Alerg sa o linistesc pe cea mica, care ulra din toate puterile. Vazand ca nu o bag in seama, Bia imi da de 2-3 ori tarcoale, apoi ma bate pe umar.
- Mami, vino sa iti zic ceva la ureche.
Ma aplec si continua soptit:
- Mami, vezi ca asata mica o sa zica ca am batut-o eu, dar eu nu i-am facut nimica, nu stiu de ce minte asa, o sa ii creasca nasul ca lui Pinochio, ca eu nu i-am aruncat nici o jucarie in cap, nici nimic.
- Ok. Zic, o iau pe Lidia in brate si merg in dormitor sa o schimb. Bianca ma urmarea. Dezbrac copilul. Bia dadea ture in jurul meu...
- Mami, vrei sa iti spun adevarul?
- Care adevar?
- Adevarul, adevarat, vrei sa iti spun adevarul adevarat?
- Hai zi..
- Stii, Lidia facea galagie si nu ma lasa sa ma uit la desene, si m-am enervat ca nu auzeam ce zice Onchao si i-am luat jucaria din gura si am batut-o cu ea in cap. Si atunci a inceput sa urle mai tare si nu am mai putut sa ma uit deloc la desene.
- Asa... Dar stii ca ai batut-o degeaba, e mica, nu a inteles nimic din ce s-a intamplat.
- Am vazut... data viitoare dau TV-ul mai tare.
- Si nu ma mai minti?
- Pai am spus adevarul adevarat, nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu